INTERIOARE

Amenajare clasica cu accente mediteraneene

Sunt case care, dincolo de stilul amenajarii , fascineaza prin atmosfera lor, care te transpune intr-o alta dimensiune. Este cazul locuintei prezentate in contiuare,  unde designerul Corina Saftescu a realizat un proiect de ambientare cu accente mediteraneene.

Text: Luminita Diculescu, foto: Razvan Bestea

La primul contact cu casa, retine atentia arhitectura mediteraneana grandioasa. Volumele asimetrice, ferestrele cu alura inspirata de operele renumitului arhitect italian Andrea Palladio (o fereastra centrala, inalta, incadrata de doua ferestre mai inguste), incaperile inalte si spatioase au impus o ambientare in care sa se regaseasca piese din lemn masiv, materiale textile pretioase si o cromatica blanda si relaxanta.

Interiorul capteaza atentia in primul rand prin zona de zi, un spatiu deshis pe inaltime, care inglobeaza livingul si diningul si de unde se accede facil in bucatarie si in biblioteca. Punctul central al livingului il reprezinta semineul functional, deasupra caruia este amplasata o impunatoare oglinda antica, de factura neoclasica.

In jurul acestui ansamblu a fost realizat designul din aceasta zona, care include canapele capitonate, din catifea bej, fotolii Louis XV, servante vopsite argintiu patinat, in acord cu tapiteria fotoliilor, rama oglinzii si osatura mesei si a scaunelor de dining. Acestea din urma au picioare cabriolé si sunt tapitate cu catifea in tonuri calde, pastel, perfect armonizate.

Motivul floral regasit in plan orizontal, la covorul bej, are corespondent in plan vertical in imprimeul draperiilor grele, care curg lin din dreptul arcadelor. Corpul de iluminat mare, dar cu alura supla, cu cristale, adauga un plus de pretiozitate ambientului.

In categoria decoratiunilor se inscriu mai multe obiecte achizitionate de la anticariate: tablouri, vase argintii pentru flori, sfesnice si un ceas de masa.

Din living se accede usor intr-un spatiu destinat relaxarii, care cucereste in primul rand prin bovindoul in dreptul caruia a fost amplasata o canapea “garnisita” cu multe pernute decorative. In apropiere se afla biblioteca alba, clasica, doua fotolii confortabile, in timp ce plasma este amplasata astfel incat sa nu deranjeze compozitia.

Dormitorul matrimonial are in centru un pat impozant, cu structura de lemn masiv, sculptat si vopsit in alb, si tablie inalta, capitonata cu catifea, deasupra careia se afla baldachinul. Doua noptiere si un fotoliu Louis XV completeaza fericit un spatiu destinat prin definitie odihnei si refacerii.

Impresia generala cu care parasesti aceasta locuinta este de eleganta, de armonie si echilibru deplin.

Designer Corina Saftescu, Cass design