De la cromatica, bazata pe nuante calme, odihnitoare, pana la mobilier, executat din lemn masiv, totul respira aerul autenticitatii stilului clasic in aceasta locuinta.
Proprietarii au decis sa pastreze la vedere caramida naturala din unele zone ale parterului si grinzile din lemn natural care strabat tavanele incaperilor, scotandu-le in evidenta frumusetea prin maniera de amenajare.
O arcada de caramida, amintind de epoca medievala, invita vizitatorul in living, un spatiu inundat de lumina, gratie ferestrelor ample. Daca semineul atrage atentia ca un element care confera noblete unui spatiu, nu pot fi trecute cu vederea nici obiectele de mobilier existente aici si care contribuie decisiv la nota de pretiozitate a livingului.
Biblioteca si porta-tv-ul, desenate in linii coloniale, prezinta volume delimitate de rafturi deschise si montanti cu frezari fine, alaturi de spatii inchise cu usi si sertare innobilate cu elemente de decor specifice stilului.
Acest spatiu comunica liber cu bucataria prin intermediul unui bar elegant. Zona de preparare a hranei contrasteaza cromatic cu livingul, insa se inscrie in aceeasi nota de eleganta pretioasa. Mobilierul este realizat tot din lemn de frasin, dar vopsit intr-o nuanta “bianco antico”, cu o usoara patina de vechi, avand un design de inspiratie rustica.
Etajul este destinat zonei de noapte si bailor eferente. Dormitorul matrimonial este construit in jurul patului “letto a barca”, punandu-se accent pe stil si functionalitatea celor doua sertare, care pot adaposti o garnitura completa de lenjerie. Blatul noptierelor este acum perfect accesibil prin plasarea veiozelor in cele doua mici nise create in boiserie. Culoarea alba semitransparenta, indepartata complet de pe muchiile mobilierului, dezvaluie discret esenta nobila a lemnului masiv utilizat.
Text: Luminita Diculescu Foto:Razvan Bestea Design: Arh. Adrian Dumitru Dima