Chiar daca locuinta lor se afla in Romania, proprietarii au dorit ca in casa lor sa se respire si aer american, cu ajutotul arhitectei Ioana Tomescu
Chiar de la intrarea in casa, amenajarea se remarca printr-un stil aparte, un mix de piese masive de mobilier si piese strict decorative. Din punct de vedere cromatic, s-a facut apel la nuante inspirate din natura: turquoise, albastru, bleu, crem, galben, nisipiu.
Cea mai importanta zona a locuintei, livingul, este spatioasa si are un aer cald, care invita la relaxare. Elementele sculptate, motivele florale, culorile tari contribuie la realizarea unei atmosfere prietenoase.
Bucataria s-a dorit a fi integrata in stilul ales, tocmai de aceea se incadreaza perfect in open space-ul de la parterul casei. Diningul spatios este deschis catre bucatarie, dar si catre zona de relaxare din jurul semineului.
Pentru baie s-a preferat contrastul alb/negru, dar toate piesele de mobilier pastreaza aerul masiv, prin folosirea lemnului.