În inima fascinantei insulei Bali, acolo unde cultura autentică se împletește cu peisajele exotice, se află Casa Edara – o oază de liniște și rafinament, un loc unde timpul pare să încetinească pentru a oferi celor care o vizitează un adevărat refugiu pentru relaxarea deplină. Mai mult decât o casă de vacanță, Casa Edara este o experiență de viață, un spațiu conceput pentru a celebra armonia dintre om și natură, pentru a îmbina estetica sofisticată cu funcționalitatea și confortul absolut.
Construită pe fundațiile unei locuințe balineze tradiționale din Seminyak, Casa Edara a fost complet reimaginată și extinsă pentru a răspunde celor mai exigente standarde contemporane, păstrând în același timp esența autentică a locului. Inspirația arhitecturală vine din filosofia japoneză a echilibrului și simplității, creând astfel o atmosferă serenă, în care fiecare element
DESIGN INSPIRAT, NATURĂ INTEGRATĂ
Lumina naturală este unul dintre actorii principali ai acestui decor excepțional. Fiecare colț al casei este scăldat în razele blânde ale soarelui, datorită suprafețelor vitrate generoase susținute de lemn de teck, ce permit o fuziune organică între spațiile interioare și cele exterioare. Casa Edara nu este doar un loc de odihnă, ci un templu al simțurilor, unde sunetul vântului printre frunzele de bambus și reflexiile apei din piscină creează un tablou dinamic, mereu în schimbare.
Zona de zi este gândită pentru a inspira socializarea și relaxarea profundă. Bucătăria open-space se deschide fluid către dining și living, iar detaliile atent alese – de la blaturile din terrazzo, până la mobila lucrată manual de artizani locali – completează un ambient în care frumosul și utilul se îmbină perfect. Canapeaua joasă, inspirată din cultura tatami japoneză, este o invitație la momente de contemplare, la o carte bună sau la o conversație purtată in liniștea serii.
DORMITOARE ȘI SPAȚII PRIVATE, OAZE DE RELAXARE
Cele trei dormitoare ale casei sunt un refugiu al intimității și relaxării, fiind poziționate spre partea nordică, departe de agitația exterioară. Cu pereți din sticlă care delimitează băile, senzația de spațialitate și libertate este dusă la un alt nivel. Fiecare baie este un sanctuar, unde luminatoarele poziționate deasupra căzilor deschid o fereastră către cer, permițându-i luminii să inunde spațiul într-un mod magic.
Materialele folosite în amenajare sunt o celebrare a resurselor locale: lemn de teck, piatră, terrazzo, bambus, ratan și ceramică. Fiecare detaliu a fost atent gândit și lucrat manual, de la mobilierul personalizat până la decorațiunile fine, pentru a reda acea atmosferă autentică, specifică locurilor unde tradiția și modernitatea coexistă armonios.
O EXPERIENȚĂ SENZORIALĂ UNICĂ
Casa Edara nu este doar despre arhitectură și design – este despre atmosferă și emoții, despre senzația plăcută a pardoselii din lemn de teck sub tălpi, despre mirosul subtil al mobilierului din ratan, despre sunetul apei ce curge lin în apropiere. Este un loc care îți amintește cât de simplă și frumoasă poate fi viața, atunci când ești înconjurat de natură și frumusețe autentică.
Spațiul exterior este o extensie firească a interiorului, oferind locuri de socializare perfecte pentru zile leneșe sub soarele balinez. Terasa acoperită, piscina răcoritoare și zona de grătar creează cadrul ideal pentru momente petrecute alături de cei dragi, pentru dimineți liniștite, cu o cafea aromată sau seri în care stelele devin singurii martori ai poveștilor împărtășite.
Fie că îți dorești un refugiu liniștit pentru suflet, fie că visezi la o vacanță plină de inspirație, Casa Edara este locul unde fiecare detaliu este gândit să îți ofere o experiență autentică. O casă care respiră alături de natură, un spațiu unde frumusețea se află în simplitate, unde fiecare colț spune o poveste. În acest colț de paradis balinez, descoperi ce înseamnă să te simți cu adevărat acasă, oriunde ai fi.
Pentru mai multe informații despre Villa Edara, o oază de relaxare în inima insulei Bali, accesați link-ul https://edaravillas.com/ .
Proiect realizat de STUDIO 2.1 www.doipunctunu.ro Arh. Radu Caradim, Arh. Cristina Caradim