INTERIOARE

Design modern atemporal

Arhitectii au urmarit realizarea unui ambient modern atemporal, care sa transmita eleganta prin insertii ale unui art deco esentializat, transpus in contemporan.

Aceasta se traduce printr-un mix rafinat de texturi, de forme geometrice simple care se regasesc in pattern-uri, piese de mobilier si plafoane, culori expresive si materiale pretioase.

Lumina dispusa dupa o scenografie atent analizata pune in valoare texturile contrastante folosite si creeaza un joc frumos de forme si umbre in spatiu.

Apartamentul situat in complexul de locuinte Washington Residence are o suprafata de 150 de metri patrati si este privilegiat de lumina naturala pe trei dintre laturi.

Punctul de plecare intr-un proiect de amenajare interioara il reprezinta prima intalnire de discutii intre beneficiari si arhitecti. In cazul locuintei din acest pagini, aceasta s-a „soldat” cu o emotie sofisticata, dar practica, in acelasi timp, transmisa de proprietari specialistilor.

Livingul, zona cea mai importanta a casei, este dominat de canapeaua confortabila de la Arketipo, careia i s-a alaturat un fotoliu ce inglobeaza tehnologia de varf in designul functional, urmand intuitiv miscarile corpului. Peretele din fata acestui ansamblu, pe care se „proiecteaza” cateva corpuri joase de depozitare, dar si aparatura media, este imbracat in lemn, un element care confera caldura si unifica spatiile amenajarii. El se regaseste punctual in fiecare dintre camere si este accentuat prin culori contrastante si lumina.

Design modern atemporal

Design modern atemporal

In zona de dining, retine atentia masa cu blat din piatra naturala, pusa in valoare de corpul de iluminat cu o geometrie sensibila si fragila, din opalflex asamblat manual.

Design modern atemporal

Dormitorul copilului este un spatiu de vis si de visare, este o poveste cu casute vesele si minuni. Surpriza in amenajarea acestei zone o constituie corpul de iluminat care este o invitatie prietenoasa de a iesi din cadrul mintii doar printr-un click de lumina. Scaunele Panton de la Vitra, in miniatura, si masa de desenat de la Normann sunt piesele cu silueta organica avand rolul de a echilibra formele geometrice clar definite in aceasta camera.

Design modern atemporal

Design modern atemporal

Caldura si intimitate. Acestea sunt sentimentele pe care le transmite dormitorul matrimonial, gratie materialelor moi, pufoase care domina acest ambient, dar si cromaticii bazate pe nuante de maro, bej si albastru.

Design modern atemporal

Baile sunt un spectacol de lumini, finisaje si reflexii neasteptate. Piatra naturala si placile ceramice texturate sunt atent organizate si puse reciproc in evidenta.

Design modern atemporal

Design modern atemporal

Text: Luminta Diculescu; Foto: Arthur Tintu

Proiect realizat de: Dofinteriors, arhitecti: Raluca Gindila, Radu Dofin, Andrada Damache, CG Architect: Vlad Stoianof