Gradinile Bahai din Haifa, inscrise de curand in patrimoniul international al UNESCO, sunt unul dintre locurile de neratat pentru orice turist care ajunge in Israel. Comparate cu gradinile Semiramidei, Gradinile Bahai cuceresc prin frumusetea si peisagistica lor.
Situate in Galileea occidentala, Gradinile Bahai (care se intind pe 200.000 mp) sunt reprezentative pentru traditia Bahai. Radacinile acestui cult sunt in secolul al XlX-lea, in oraselul persan Chiraz, iar principiile sale se refera la credinta monoteista, , la unitatea omenirii, egalitatea intre barbati si femei, la eliminarea saraciei si a bogatiei, la educatie pentru toti, la echilibru intre natura si tehnologie.
Persecutati de musulmanii siiti, adeptii acestei miscari au fost obligati, spre sfarsitul secolului al XlX-lea, sa se refugieze la Acra si Haifa. Impresionati de frumusetea muntelui Carmel, ei au decis sa-l inmormanteze aici pe fondatorul cultului, Bab, iar cateva decenii mai tarziu au ridicat un mausoleu in gradinile din Haifa, unde i-au transferat osemintele.
Templul este inconjurat de gradini spectaculoase, unele fiind suspendate peste sosea! Ele sunt formate din 18 terase dispuse in 9 cercuri concentrice, reprezentand cei 18 discipoli ai Profetului Bab.
Palmieri, chiparosi, pomi fructiferi, cactusi, alei de promenada realizate din pietre multicolore, sculpturi din fier forjat si piatra, cascade, fantani si numeroase specii de flori bucura privirea si sufletul celor care ajung aici,
Gradinile din Bahai sunt o invitatie la contemplare si la rugaciune, imbogatind spiritual vizitatorul.
Text: Luminita Diculescu; foto: Shutterstock